Scrisoare despre azi

   9 August 2013


I  .
Multe priviri și zgomote și muzică.

O pasăre răpitoare pe arătură, stătea dreaptă, era înfiorător de frumoasă, apoi grădini pline de trandafiri și mult praf, mult praf, mult, mult. Apoi un câmp nesfârșit și animale libere pe imaș, iar aglomeratie și mașini apoi o bătrânică tare necăjită cu flori să le vândă și cu o tristețe ce nu are preț, apă si oameni, gheață și lămâie, apoi soare, mult soare, pietre și o fântână arteziană care a... secat, liniște, o bisericuță de lemn, bănci pe care se odihnesc eroi, verde palid. Un scaun, o masă, o foaie, o scrumieră care nu-mi servește la nimic și o cafea. Pe acestea toate le văd dar în mine un infinit căruia nu-i pot găsi cuvinte să-l scriu.
Mintea mea nu este implicată, e doar un tremur al făpturii, al acestei creaturi care sunt dar pe care nu o cunosc.

II .

Am chemat la masa mea un copilaș, este murdar tot, are 12 ani, îl cheamă Dan dar prietenii îi spun Dani, a plecat de acasă cu acordul mamei lui să vândă niște plante numite codița șoricelului, e bună la ceai, la spălat, spune el. L-am întrebat dacă vrea să mănânce, e tare necăjit, cu o frică nedefinită in ochi mi-a spus:
- Da, vreau pizza.
I-am dat din salata mea până vine pizza, e rușinos, nu stie sa manance bine cu furculita, nu vreau sa-i fac poza, este speriat.
Dar eu sunt fericita ca am cu cine sta la masa.
L-am întrebat ce face cu banii daca vinde legăturile de plante, a zis ca ia de mâncare căci părinții lui n-au unde lucra.
I-am spus ca am avut si eu un fratior care azi ar fi avut vârsta lui dar care a murit.
Mi-a spus cu o tarie si un degajament extraordinar: Viata e scurta.
Stau si-mi spun, cum sa scriu eu despre ceva cand cu ochii copilului astuia plânge toată durerea lumii...?


 © Luminița Amarie